De ce n-am nevoie să-i explic mamei cu cine să voteze

De ce n-am nevoie să-i explic mamei cu cine să voteze
Publicat: 15/11/2014, 12:34

S-a născut în 1943. Când au venit comuniștii la putere, avea 4 ani. Când bunicul a plecat în pușcărie, luat într-o noapte de acasă, cred că împlinise nouă.

Și nu era cu mult mai mare când fratele cel mare a fost și el arestat, iar ea a rămas în grija surorilor și a bunicii.

Așa a copilărit. În casă cu două scaune goale la masă, ale celor plecați la pușcărie. Cu cărți poștale scrise mic de tot, să încăpă cât pe-o palmă, de la penitenciarul Pitești, apoi Poartă Albă și Canal. Cu Securitatea care mai întâi a venit și-a ars biblioteca. Și-apoi s-a întors să mai întrebe. Și iar să mai întrebe câte ceva.

Până la urmă a reușit să plece din satul de la care familia mea și-a luat numele: Bîrla. A ajuns la București și-a făcut liceul sanitar. Atât avea voie: dintr-o familie a unui avocat, nici unul dintre copii n-a avut dreptul să se înscrie la facultate. Nu aveau dosar bun. Partidul Comunist avea o treabă: să construiască o societate nouă, în care ăștia care gândeau pe stil vechi să nu mai poată să mai scoată capul. Să mai influențeze pe cineva. Doamne ferește, să conducă!

Eu am apărut în 1967. Și-am plecat de acasă, dus de ea spre o cameră mică, cu chirie, prin 73, după încă un scandal cu tata. M-a crescut cum a putut, dintr-un salariu de asistent la spitalul a€œ23 August”, aripă fără spăgi și cu muncitori umili și plini de silicoză. Când comunismul a adus cu el lipsurile, la noi în casă au venit primele. Săptămâni întregi aveam o singură bucată de carne în casă, despre care ea pretindea că n-o interesează. Că nu-i e poftă. Că nu-i e foame.

N-a știut ce să-mi spună despre lumea în care trăiam. Doar mi-a cumpărat cărți. Nu m-a sfătuit să mă adaptez. Mai ales că și eu, și ea, știam un lucru pe care cărțile celorlalți copii, pline de balivernele luptei de clasă, nu-l spuneau: bunicul și unchiul meu făcuseră pușcarie pentru un singur motiv, nici în ziua de azi dispărut: ura poporului român pentru diferență. Disprețul multora pentru libertatea de a gândi.

Nu știu dacă și-a dorit să fac carieră. Adevărul e că am trăit permanent amândoi în frica rămasă din copilăria ei, care nu i-a dat niciodată dreptul să viseze la o viață normală, nici măcar pentru mine.

O are acum. Și asta e cea mai mare fericire secretă a mea. Odată la câteva săptămâni mă duc în casa familiei de la țară. Opresc la supermarket înainte și iau carne. Pui. Și porc. Și vită. Câteva caserole, cu care nu pot totuși, oricât aș încerca, să acopăr amintirea farfuriei goale a mamei mele, din anul de grație 1985.

Mai e nevoie, după toate astea, să vă spun de ce nu a trebuit să-i explic niciodată cu cine să voteze?

Nici acum nu trebuie. Mama mea nu știe care e răul mai mare sau răul mai mic.

Ca și mine, nu știe decât care-i jegul.

E roșu. Și-acum l-au dat cu lac, să nu se mai vadă dedesubt mizeria plevei niciodată plecată de la putere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa